Fabrica de trăsuri Rieber, din strada Romulus

autor Anca Tudorancea

Pe strada Romulus nr. 15–17 vei descoperi o adevărată comoară arhitecturală, ceea ce este numit și patrimoniu industrial, o fabrică de trăsuri!!! Ca majoritatea fabricilor vechi, și aceasta a primit în timp o altă întrebuințare, dar povestea ei face parte din istoria orașului, din timpul trăsurilor și mai târziu al primelor mașini din București.

Fabrica este legată de casa de lângă ea printr-un pasaj, ambele clădiri fiind desenate în stil neogotic de unul dintre arhitecții care a făcut și celebrul restaurant „Carul cu bere” (arhitect Siegfried Kofczinsky). Construcțiile aduc un pic din influența germană prin proprietar și arhitect, așa cum fiecare om își lasă amprenta în istoria străzii sale cel puțin pentru o perioadă.

Stilul neogotic poate părea un pic sever, asemănându-se cu Academia Nevermore din filmul Wednesday, dar vei vedea că, în cazul nostru, există mereu câte un detaliu simpatic. Uită-te sus, cineva îți zâmbește! Pitici ghiduși s-au ascuns la colțurile fabricii și o păzesc de spiritele rele. Poți găsi detalii despre casă căutând pe internet, dar cel mai bine este să vii pe stradă și să o observi cu atenție de pe trotuarul de alături.

De la trăsura trasă de cai la primii cai-putere

Astăzi, când spunem trăsură, ne gândim poate la cele de pe litoral sau la cele folosite de turiști în orașele din Europa, dar ele erau un mijloc de transport obișnuit pe la 1900. Peste tot în jur erau caii și zgomotele lor. Totuși, până pe la 1920 numai cei foarte bogați și de familie nobilă (boierii) puteau avea trăsura lor, cu atât mai mult o trăsură Rieber, cum erau cele produse în această fabrică, ce erau trăsuri de lux. Cu timpul, trăsurile au devenit mai accesibile, apoi ele au dispărut treptat din cauza apariției automobilelor. Zgomotul copitelor de cai pe străzile pavate cu piatră cubică e mai mult o amintire a străbunicilor, iar asfaltul și sunetele lăsate de mașini i-au luat locul. Ba chiar și mașinile din anii ’20, care atunci păreau venite din viitor și atrăgeau mulțimi de curioși pe stradă, sunt acum piese de muzeu puțin amuzante.

Imagini ale clădirilor Rieber, str. Romulus nr. 15–17

Cine era domnul Rieber?

Hermann Rieber s-a născut în București, în 1870, dintr-o familie germană cu tradiție în domeniul trăsurilor, iar el va fi cel care va dezvolta această afacere de la atelier la construcția fabricii de trăsuri în jur de 1899 și apoi va deveni primul distribuitor de mașini germane, marca Mercedes-Benz. El va fi cel care va aduce primul automobil cu caroserie în România, care va fi prezentat în cadrul Expoziției din 1906 și va primi chiar o medalie de onoare cu această ocazie.

Acest prim automobil din România aparținea prințului Cantacuzino „Nababul”, unul dintre cei mai bogați români la acea vreme, care locuia pe Calea Victoriei în impozanta clădire care acum este muzeul George Enescu.

În această perioadă existau încă trei fabrici de trăsuri de lux în București, doar că Hermann Rieber s-a adaptat la noua modă a automobilelor. Devenise furnizor al Casei Regale, un titlu care însemna în primul rând faptul că ești un bun partener de afaceri, un bun cetățean, fără probleme cu legea și care prin acest titlu era de acord să doneze pentru fondurile caritabile ale Casei Regale. Diploma de Furnizor al Casei Regale era expusă cu mare mândrie, însemna că faci parte dintr-o elită comercială și trebuia arătat prin reclame. Facturile lui din 1911 erau decorate cu desenele fabricii și ale casei și cu titlul firmei Marele autogarage (depozit de automobile!) și fabrică de trăsuri Hermann I. Rieber. Se preciza că este reprezentant general al renumitelor fabrici Mercedes-Dukopp, dar și atelier de reparații, accesorii și benzină…

Putem spune că fabrica Rieber este legată de începuturile automobilului în România.

Moartea lui Herman în 1940, la 70 de ani, a dus la declinul fabricii, care deja avea nevoie de împrumuturi, în jur de 1946–1947. Deși sunt implicați nepoții săi în administrare, afacerea nu a putut fi salvată și după naționalizarea din 1948 a devenit, pentru scurtă vreme, fabrica de stat „Motorul”, apoi depozit.

Lumea se grăbea din nou să se schimbe.

Recomand:

Strada Romulus: Arhitur, publicație culturală realizată de Asociația și Editura Istoria Artei, 2022, anul V, nr. 1 (cercetare și text de Oana Marinache).

Alexandru Ofrim, Străzi vechi din Bucureștiul de azi, București, Humanitas, 2007.

Fabrica de trăsuri Rieber – REPTILIANUL

***