Petrecerea din balcon
Să îți sărbătorești ziua de naștere în balcon poate fi fooarte distractiv. Mai ales când ai alături mulți prieteni, baloane, jocuri, jucării și … o fântână de ciocolată ce pare că nu va seca niciodată.
Așa s-a gândit și Pippin, dar lucrurile au luat o altă întorsătură și împreună cu prietenii lui au ajuns în primul balcon din București. Reușește oare Pippin să rezolve situația?
Ascultă povestea „Petrecerea din balcon”, noua aventură a lui Pippin scrisă de Laura Hangiu.
Au dat voce personajelor:
- Petra Panduru – Pippin,
- Ana-Maria Panduru – mama lui Pippin,
- Denisa Vlad – Riri
- Sorin Ionescu – motanul.
Montaj și ilustrație audio: Valentin Panduru.
Lucrarea, copertă a poveștii, este realizată de Andrei Lăzărescu – balconul, și Ștefania Lăzărescu – Pippin (după ilustrația lui Eduard Bălaș), echipa T.A.S.A.
“Petrecerea din balcon” face parte din proiectul “Cele mai frumoase locuri din România, în ochii copiilor”, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și Ordinul Arhitecților din România, din Timbrul de arhitectură.
“Cele mai frumoase locuri din România, în ochii copiilor” este un proiect pregătit de echipa Art Conservation Support. ACS, cum îi spun prietenii.
Imaginile de mai jos sunt realizate pentru provocarea „cel mai frumos balcon” de copiii participanți la proiectul „Cele mai frumoase locuri din România, în ochii copiilor”.

