Despre noi
Prietenii și prietenii lui Pippin ne spun ACS, oficial ne găsești Art Conservation Support.
ACS a luat ființă în 2009, cât au pus umărul și gândul bun în ale conservării patrimoniului cultural specialiștii Anca Dină, Maria-Magdalena Drobotă, Teodora Poiată și profesorul lor, expert restaurator Oliviu Boldura. Ideea bună a adunat în timp prieteni, colegi și colaboratori diverși.
După primii pași a urmat cale lungă să ne ajungă, drumuri line și drumuri nebătute ne-au așteptat.
În cei peste 10 ani, am realizat proiecte culturale și editorial (să tot fie vreo 50 la număr), adresate specialiștilor sau publicului larg de toate vârstele.
De vrei să ne cunoști mai bine, și să vezi ce am mai făcut, ne vei găsi în curând cu informații la zi pe www.acs.org.ro. Acum îți amintim câteva proiecte dragi nouă, în care am avut și activități pentru copii: “În dialog cu monumentele. 40 de ani de restaurare științifică”, “Despre restaurare” și “Despre restaurare – patrimoniu mobil” sau “Pași spre renașterea Muzeului Teatrului Românesc”.
O carte de vizită aleasă sunt cărțile noastre, realizate în cadrul Editurii ACS
Pippin îți recomandă colecția “Cartea de salvare” cu ale sale titluri pentru copii:
– “În casa bunilor”, autor Laura Hangiu și Ana Bârcă
– “Marea lume mică”, autor text Alexandra Mihailciuc și ilustrație de Alexandra Culescu
– “Zborul ZCP 39. Căutarea lui Pippin”, autor Laura Hangiu
– “În inima satului. Pippin zboară la țară”
– “Cartea caselor” – în curs de apariție