La plimbare cu Pippin pe Strada Republicii, Brașov
Centrul Cultural Apollonia
Centrul Cultural Apollonia este o clădire monument construită între anii 1906 și 1908 după planurile arhitectului Albert Schuller, în „Jugendstil”. Adăpostea „Banca Țării Bârsei” sau „Banca Națională Săsească”, una dintre primele bănci din Transilvania.
În secolul al XVI-lea, în această casă locuia Apollonia Hirscher care, după moartea soțului său Lukas Hirscher (jude al orașului), a preluat activitatea negustorească, dezvoltând afacerea familiei. Relațiile ei comerciale se întindeau din Austria până în Turcia și s-a implicat în dezvoltarea orașului prin numeroase donații, printre care și Casa Negustorilor.
În amintirea ei, pe clădirea Băncii de Cultură este un medalion unde este reprezentată, iar pe colțul clădirii sunt amplasate coarne de cerb – blazonul familiei.


Casa Bahműller
Casa Bahműller a fost ridicată în anul 1905 de Friedrich Bahműller, un meșter pantofar care a reușit să-și facă o afacere de succes.
Magazinul său de încălțăminte s-a numit „Goldenen Hammer” adică „La ciocanul de aur”. De aceea, pe fațada casei,
pe filacterul ce poartă numele magazinului, stă la loc de cinste și un ciocan.
Casa Jekelius
Monument istoric construit în centrul orașului în secolul XVI, în mai multe etape, pe locul unei foste mănăstiri cisterciene, Casa Jekelius este unul dintre puținele imobile care au rezistat incendiului din 1689. Din 1848, pentru aproape un secol, în această clădire a funcționat farmacia lui Ferdinand Jekelius.
Pereții construcției sunt masivi, ferestrele mici, cu puține decoruri renascentiste și baroce, iar zidurile sunt întărite
cu patru contaforți: unul pe colțul clădirii și trei pe strada Michael Weiss.

Activitatea face parte din proiectul cultural:
Pași pitici prin patria patrimoniului. Cum privim, ce înțelegem, de ce prețuim
Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.


