Marcel Iancu, arhitectul DADA
autor Anca Tudorancea
Marcel Iancu (1895–1984), arhitectul DADA
Arhitectul Marcel Iancu influențează modernizarea Bucureștiului în anii 1927–1938 (Geo Şerban menționa că au fost identificate 36 de locuințe cu semnătura acestuia, multe absente din unele trasee culturale de dată recentă). A fost în același timp sculptor, pictor, arhitect, scenograf și unul dintre fondatorii mișcării artistice europene DADA.
DADA?
Dadaiștii, oamenii care practicau arta în stilul DADA, au fost ca niște artiști teribili, care se jucau de-a contraarta, protestau împotriva regulilor, foloseau colaje, montaje fotografice și se inspirau mult din felul în care se joacă copiii. Era și un mod de a protesta împotriva Primului Război Mondial. În fapt, există mai multe versiuni de cum a fost ales acest nume, fie de la expresia de aprobare în limba română, fie la întâmplare dintr-un dicționar francez, unde termenul acesta înseamnă cal de jucărie.
Marcel Iancu a experimentat toată viața diferite forme de artă și nu după multă vreme când a revenit în București a adus un stil nou în arhitectură, simplu, geometric, care a devenit rapid la modă.
Iancu în București
În „micul Paris” era nevoie de o nouă arhitectură, mai simplă și practică, iar Marcel Iancu, născut în București, aduce „un nou simț de formă, bazat pe elemente geometrice, un nou simţ al materialelor”, schimbă „lumina şi aerul casei”.
Clădirile lui, construite în anii 1920–1930, sunt o adevărată revoluție în oraș și influențează și alți arhitecți. Trei dintre clădirile cele mai interesante sunt:
- Casa Fuchs (1927, Strada Negustori 33), prima construcție modernă din Bucureşti, care începe seria așa-numitelor „cutii albe”,
- imobilul Solly Gold, cu jocul interesant al proporțiilor exterioare (1937, Strada Domniţei 34, azi Hristo Botev 38) şi
- imobilul David Haimovici şi Sigmund Vătărescu (1937, Strada Olteni 12, una dintre ultimele construcții Iancu ridicate în Bucureşti).
Dar schimbarea, modernizarea, nu este acceptată de toți. Vecinii negustorului de vinuri Jean Fuchs „nu se dumiresc de ce, în locul vechilor geamuri strămoșești, casa nouă are o fereastră care merge de la un capăt la altul al zidului, ca o vitrină de morgă. Ochiul de pod, de obicei pe acoperiș, e aici în triplu exemplar, ca niște „cabine clasa I de vapor transatlantic”. Chiar Iancu povestea amuzat că „Popa, comisarii şi locuitorii erau convinși c-am construit un laborator”.
În timp, Biroul de Studii Moderne – unde lucrează alături de fratele său, Iuliu – are din ce în ce mai multe comenzi şi ajunge la un mare nivel de complexitate, pentru că asigura şi variante de colorit exterior şi interior, fresce, vitralii moderniste şi mobilă încastrată.
În 1935, lucra simultan la mai multe comenzi, printre care şi imobilul Companiei Bazaltin (Piaţa Jianu, azi Charles de Gaulle), imobilul Solly Gold, imobilul Frida Cohen (pe strada Stelea Spătarul, cea mai înaltă clădire construită de Iancu), laboratorul şi casa Iluţă (strada Olari), vila Florica Reich (strada Grigore Mora) şi imobilul prietenului său Poldi Chapier (strada Dimitrie Onciul).
Comenzi numeroase primesc şi alți arhitecţi moderniști, dar clădirile lui Marcel Iancu îşi lasă cu adevărat amprenta asupra Bucureştiului şi putem vorbi chiar despre un arhitect-vedetă.
Imobilul David Haimovici şi Sigmund Vătărescu (1937, Strada Olteni 12), arhitecţi Marcel și Iuliu Iancu.
Iancu în Israel
Marcel Iancu este forțat să plece din România în 1941 și își reia viața de la zero. Nu mai poate fi arhitectul-vedetă și alege să picteze mai mult. Este un artist consacrat, iar printre realizările sale este și crearea unei colonii de artiști care exista și astăzi la localitatea Ein Hod (în apropiere de orașul Haifa), unde se află și un Muzeu Janco Dada. Aici copiii au tot felul de ateliere și programe dedicate de colaj și pictură.
O enigmă?
Publicat în 1924, un desen al său, numit Alfabet formal, compune un limbaj al formelor geometrice folosite de arhitecți moderniști. Studenții de azi de la Facultatea de Arhitectură încă încearcă să îl descifreze.
Din păcate clădirile moderniste din București nu sunt foarte bine păstrate, la fel și clădirile arhitectului Marcel Iancu. Mulți proprietari nu respectă planurile inițiale, modifică forme, ferestre, culori.
Ar putea fi o schimbare dacă le-am redescoperi și pune în valoare, dacă le-am înțelege mai bine. Tu câte ai găsit?
Recomand
Traseu urban Marcel Iancu – începuturile arhitecturii moderne în București. Case și imobile construite între 1929 şi 1938, Ed. Simetria, 2008
Revista Arhitectura. Număr tematic Marcel Iancu, nr. 5–6, 2022
Janco Dada Museum – עין הוד כפר האמנים (ein-hod.org)
Articolul face parte din proiectul cultural „De vorbă cu patrimoniul: casele spun povești”
Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
