La pas. Ulițe, poduri, străzi, bulevarde
autor Laura Hangiu
În Bucureștiul de demult, adică în Bucureștiul de acum mai bine de 200 de ani, oamenii mergeau nu pe străzi cu trotuare așa cum ne plimbăm noi astăzi.
Ulițele
Aceste drumuri, ce nu aveau nume și care semănau mai degrabă cu niște poteci strâmte și întortocheate, mergeau de la o casă la alta ocolind gropi, băltoace, pomi sau vreun munte de nisip adus pentru construirea unei case. Ele semănau foarte mult cu ulițele de la sat, mai exact cu acele poteci înguste, cu pământ bătătorit mărginite de o parte și de alta de case.
Podurile
Existau însă, pe lângă ulițe, pe care era o adevărată aventură să mergi atunci când ploua, și drumuri mai importante ce purtau numele de poduri. Se numeau așa, pentru că erau podite cu scânduri și bârne, asemeni unor poduri de lemn.
Dar nici pe acestea nu era o bucurie să te plimbi. Cum lemnul trebuia schimbat destul de des – pentru că se strica –, trecătorii erau ca într-o cursă cu obstacole: ba săreau peste o scândură ruptă, ba se rupea o scândură tocmai când puneau piciorul pe ea și se afundau în noroi, ba se ridica tot praful adunat sub scânduri atunci când trăsurile treceau pe lângă ei. Era „o adevărată tortură!” așa cum povestește Nicolae Filimon în Ciocoii vechi și noi.
Străzile pavate
Însă, odată cu Regulamentul organic (1831) și cu dorința domnitorilor de înfrumusețare a orașului, aceste poduri cu lemn au fost înlocuite de străzi pavate cu bolovani de prund (prund = pietriș mărunt amestecat cu nisip, care se găsește pe fundul și pe malul apelor). S-a renunțat astfel la a mai folosi denumirea de pod.
Căile
În 1878, principalele străzi ale orașului au primit numele de căi, denumire păstrată și astăzi: Calea Victoriei, Calea Moșilor, Calea Călărașilor, Calea Rahovei etc.
- numele de uliță a fost înlocuit cu cel de stradă,
- fundătura a devenit intrare,
- străzile mai largi și mai ample au fost numite șosele și bulevarde, după moda occidentală.

Știați că?
Cunoscuta stradă, Calea Victoriei s-a numit mult timp Podul Mogoșoaiei? Pod, pentru că era una dintre străzile podite ale Bucureștiului, și Mogoșoaiei, pentru că era artera care făcea legătura între Palatul Domnesc și moșia voievodului, Mogoșoaia. Își păstrează acest nume până în 1878 când, în urma victoriei din Războiul de Independență, primește numele de Calea Victoriei.

Articolul face parte din proiectul cultural „Patrimoniul pe scenă”
Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

