Cine stă de pază?

Iluminatul public în București

autor Laura Hangiu

De îndată ce se lăsa întunericul, toate străzile Bucureștiului deveneau foarte tăcute. Asta pentru că, până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, podurile (străzile) și ulițele orașului nu erau luminate. Dar acest lucru nu se întâmpla doar în București, ci şi în toate marile orașe ale lumii. Astfel că, după lăsarea întunericului, toată lumea era în case, iar pe străzi nici picior de om. Se mai pomenea ca un boier să întârzie în oraș (cu treburi sau la vreo petrecere) și atunci trebuia să se întoarcă pe întuneric cu caleașca. Doar că, pentru el, nu era atât de întuneric, deoarece, pe lângă caleașcă, mergeau câțiva purtători de făclii/robi ce luminau drumul cu masalale (torță, făclie alcătuită din sfori de cânepă îmbibată cu păcură sau rășină care lumina curtea boierească sau strada).

Însă, cum se întâmplă de obicei, lucrurile s-au schimbat și au evoluat. Odată cu secolul al XIX-lea, o parte dintre străzile principale ale Bucureștiului au fost iluminate. La început cu lumânări din seu, apoi cu felinare. Pe cea mai importantă stradă a Bucureștiului, Podul Mogoșoaiei, au fost instalate, în 1814, felinare amplasate de-o parte și de alta a drumului, din 7 în 7 case. De funcționarea acestor felinare se îngrijeau cei care locuiau în casele din dreptul cărora erau așezate. După câțiva ani, pe mai multe poduri din București (Podul Calicilor, Podul Târgului de Afară, Podul Beilicului) au fost instalați stâlpi înalți cu felinare.

În 1855 orașul avea deja 777 de felinare de care se ocupau acum lampagiii. Meseria de lampagiu, astăzi dispărută, nu era una ușoară. Toată noaptea, cei care aveau această sarcină se îngrijeau nu doar de un felinar, ci de mai multe, amplasate la diferite răspântii de drum. Lampagiii își începeau lucrul odată cu lăsarea serii. Atunci îi vedeai pe străzi plimbându-se cu prăjini lungi ce aveau la un capăt o lumânare cu care aprindeau opaițul. Iar până dimineața, când treceau din nou pe la fiecare felinar să stingă flacăra cu ajutorul unui con metalic pus în vârful prăjinii, aceștia verificau întreaga noapte ca felinarele să lumineze străzile. Și aveau ceva felinare de verificat, cam 30 pentru fiecare lampagiu.

În 1857 a fost folosit prima oară petrolul lampant pentru aprinderea unui număr de 16 lămpi. Astfel, la 30 aprilie 1857 Bucureștiul a devenit primul oraș din lume care a folosit petrolul lampant pentru iluminarea străzilor. Dar acest lucru nu ar fi fost posibil fără lampagiii care, pe timp de zi, se plimbau cu scara de la un felinar la altul să-i curețe sticla, să șteargă apoi sticla afumată a lămpii, să potrivească fitilul, să-l curețe de scrum, să umple rezervorul lămpii cu petrol, iar noaptea o luau de la capăt, de la un felinar la altul, ca să aprindă lămpile. Însă nu mereu reușeau să aprindă toate felinarele. Pe unele le mai uitau, trecând în goană, pe altele le aprindeau, dar gazul nu era mereu foarte bun și atunci se stingeau, iar unele nu trebuiau aprinse. Și asta nu era tot: cum se lumina, lampagiii mai dădeau o tură pe la fiecare felinar, de data aceasta să stingă lămpile. Și apoi, ziua, o luau de la capăt cu ștergerea și întreținerea felinarelor.

Lămpile cu petrol folosite pentru iluminarea străzilor erau aduse de la Londra chiar de cunoscutul negustor Petre Dancovici.

Și, cum știm că lucrurile merg tot înainte, pe lângă petrolul lampant, străzile Bucureștiului au început să fie iluminate și cu gaz aerian, apoi au apărut lămpile cu arc alimentate cu electricitate. Primele dintre acestea au fost instalate în grădina Palatului Regal, apoi în exteriorul Teatrului Național, Grădina Cișmigiu și Palatul Cotroceni. După anul 1900 s-a dorit ca electricitatea să fie folosită atât pentru iluminatul stradal, cât și pentru iluminarea propriilor case. Iar de aici cred că lucrurile îți sunt foarte familiare.

***