Arhitectura vernaculară
Atunci când veți întâlni acest termen ”vernacular” să știți că ne referim la modul în care oamenii au construit într-o zonă, fie ea azi doar regiune dintr-o țară sau chiar care depășește granițele actuale. Pentru că anumite teritorii nu au fost din totdeauna parte a țării noastre, se pot observa și astăzi diferențe în modul de construire și decorare a caselor. De asemenea, contează foarte mult geografia și clima unor zone în modul în care oamenii își amenajează locuința.
Bordeiul
Dacă ar fi să trasăm câteva elemente specifice caselor țărănești vechi, am începe cu bordeiul, cea mai simplă formă, parțial îngropată. Locuitorii din câmpie, lipsiți de materiale de construcție și supuși diferitelor pericole, naturale (îngheț, caniculă) sau provocate de invadatori, au preferat să se adăpostească în case sub pământ. Tot acolo își păstrau și proviziile, pregăteau mâncarea și se odihneau, simțindu-se protejați.
Marea majoritate a caselor vechi din satele și localitățile noastre sunt dreptunghiulare, au un singur nivel deasupra solului și se întind mai mult pe orizontală. Acoperișul lor este în pantă, înclinat mai mult sau mai puțin, pentru a permite scurgerea precipitațiilor și amenajarea dedesubt a unui pod pentru depozitare. Multe dintre activitățile de pregătire a mâncării sau țesăturilor se desfășurau sub protecția unui acoperiș cu streașina lată, într-un balcon deschis, numit pridvor sau prispă.
Zona subcarpatică
Dacă mergem în zona subcarpatică, în vacanță la munte, nu putem să nu observăm cum atât relieful cât și casele se schimbă. Multe case sunt clădite pe diferite pante sau culmi, sunt deci integrate în peisaj și se folosește multă piatră la bază și mult lemn la elementele de susținere. În zona semi-îngropată, pivnița, se depozitează unelte, lemne de foc și provizii pentru că iernile sunt mai aspre. Unele case au balconul deschis doar pe o parte a casei sau au prispa închisă cu lemnărie și geam (geamlâc), pentru a proteja activitatea desfășurată acolo de vânt, ploaie sau zăpadă.
Alte case au și etaj, ceea ce indică că au aparținut unor oameni bogați, care aveau familie numeroasă și primeau și oaspeți în vizită. Pentru aceștia sau pentru anumite sărbători aveau pregătită mereu o cameră cu lucruri frumoase. De asemenea, unele gospodării pot avea și cuptor sau bucătărie de vară, într-o construcție separată de casa de locuit, precum și alte anexe, de exemplu pentru animale (grajd, șopron, fânar).
Dobrogea
Se spune că Dobrogea este regiunea cu cea mai veche locuire de la noi, aici fiind descoperite și multe ruine grecești și romane. Este o zonă și astăzi foarte diversă în ceea ce privește comunitățile și obiceiurile, care a avut de câștigat de pe urma comerțului fluvial sau maritim. Multe localități sunt și astăzi așezate pe malul Dunării și putem observa cum unele locuințe au fost realizate din chirpici adică lut, amestecat cu diferite plante (paie, stuf, bălegar) și lăsat să se usuce în soare. Uneori se folosesc și bolovani de râu sau piatră cu scoici, pereții au fost văruiți, adică dați cu var alb și s-a folosit albastrul sau turcoazul la vopsirea tâmplăriei ferestrelor și ușilor.
Pentru a fi rezistent la ploi și vânt, acoperișul este plat și format și el din stuful local sau țigle/olane ceramice. Se folosește mult lemn, fie la structura de paiantă (un schelet de lemn în care se introduce chirpici), fie la stîlpii de susținere care au și decorațiuni florale. Multe activități se desfășoară pe prispă, adica în zona balconului deschis și orientat spre sud sau spre est.
Cula din Oltenia
O altă regiune cu construcții deosebite este Oltenia, care s-a aflat multă vreme sub ocupații străine sau a fost prădată de tătari și turci. Locuitorii mai bogați au găsit o soluție pentru a-și proteja familiile și averea, construind case sub forma unui turn, numit culă (termen turcesc). În caz de atac, se închideau înauntru, putând să reziste și chiar să se apere cu arme de foc.
În caz de asediu, aveau o sursă de apă (fântână în pivniță) și provizii, iar accesul în interior se făcea pe o scară mobilă, care putea fi ridicată, pentru a nu permite intrarea dușmanilor. Cula avea deci mai multe funcții, fiind o construcție cu mai multe nivele, putea să fie și un punct de observare și semnalare a pericolului la distanță. Cu toate că aceste case oltenești și-au pierdut funcțiunea în ultimele sute de ani, multe dispărând sau fiind ruinate, sunt pitorești și vom mai discuta de tipul acesta de construcție fortificată pentru că a fost o sursă de inspirație pentru creatorii stilului neoromânesc de mai târziu.
Transilvania
Arhitectura din Transilvania este puternic influențată de vechii locuitori sași, secui și unguri. Satele sunt compacte, casele simetrice sunt aliniate la stradă, având porți impunătoare care nu permit să se vadă construcțiile și activitatea desfășurată în curte. Locuitorii se puteau refugia în incinta bisericilor fortificate, la nevoie. Loturile de teren sunt lungi, dar înguste iar casa și anexele se desfășoară de obicei în linie dreaptă. Zidurile sunt groase, înalte și se foloseau materiale trainice: piatră, cărămidă, bârne de stejar. Multe case prezintă decorații din lemn (Fachwerk = grinzi de lemn așezate în diferite poziții, vizibile pe fațada casei) sau stuc, cu obloane la ferestre și sunt viu colorate. Au pivnițe adânci, atât pentru fructe și legume, cât și pentru băuturi sau conserve.
Toate cele descrise mai sus arată cât de diferite pot fi construcțiile în funcție de zone din țara noastră și în funcție de contextul istoric și social. Pentru a observa și înțelege mai bine aceste trăsături specifice, în unele regiuni au fost amenajate muzee etnografice în case vechi sau au fost salvate case autentice și amenajate muzee ale satului. Poate că deja ați avut ocazia să le observați în călătoriile voastre cu familia sau în excursiile școlare.
Autor text: Oana Marinache