Stilul eclectic

autor Oana Marinache

Acest termen semnifică un amestec de elemente ale diferitelor stiluri istorice (neo): stilurile Louis, neobaroc, neorenascentism, neobizantism. Pot apărea diferite situații, de exemplu exteriorul unei clădiri să fie unitar, să spunem în stil neoclasic, iar interioarele să fie concepute în materie de decorație în mai multe moduri: salonul francez, salonul fumoar oriental, biblioteca neoromânească.

Chiar și în acest caz, poate rezulta o ambianță armonioasă, care reunește cu gust elemente diferite, așa cum și-au dorit proprietarii de altădată, potrivit diferitelor funcțiuni ale spațiilor respective.

În general, influența franceză se simte prezentă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, odată ce tinerii noștri studenți merg la Școala de Arte Frumoase din Paris (unde spunem că primesc educația academică). Intrând în contact cu alți tineri francezi sau chiar elvețieni, îi vor atrage în spațiile noastre, unde aceștia vor găsi rapid de lucru și unde vor fi foarte apreciați. Mai târziu, chiar statul sau instituțiile publice vor organiza concursuri publice internaționale unde vor câștiga arhitecți francezi sau elvețieni și unii vor trimite proiectele generale, care vor fi adaptate de arhitecții localnici.

• 

• 

Pentru că influența franceză în arhitectură a atins cotele cele mai înalte cu nume precum francezii Albert Galeron și Paul Gottereau, elvețienii Louis Blanc și J.E. Berthet, mai spunem „eclectism francez” (1880–1914). Bucureștiul, dar și alte centre urbane (Iași, Craiova) cunosc o modernizare rapidă și multe proiecte occidentale sunt adaptate nevoilor noastre urbane.

În decorația interioară stilurile Ludovic (după regii francezi Louis XIV, XV, XVI) sunt des întâlnite în zona de reprezentare a reședințelor elegante: diferite saloane de primire, muzică, joc, lectură, sala de mâncare/sufrageria, biblioteca-birou, sala de recepție și bal.

• 

• 

Fiind vorba despre o abundență de elemente decorative și pentru că nu avem suficient loc și timp pentru a le prezenta succint în acest articol, vă voi oferi doar niște exemple. Clădirile publice și reședințele somptuoase din această perioadă întrebuințează foarte multe simboluri. Decorația este extrem de bogată, variată și încearcă să transmită și niște mesaje ascunse. Astfel o clădire concepută pentru o bancă sau o instituție financiară îl va avea mereu reprezentat pe un personaj mitologic (din antichitatea greco-romană), Hermes sau Mercur, care simbolizează comerțul, transportul, comunicarea. Palatul unui minister sau reședințele regale vor avea simboluri adecvate statutului lor: embleme (personificarea artelor, științelor, comerțului, dezvoltării industriale), trofee (formă artificială, simbolică de grupare de instrumente), panouri heraldice (însemnele) ale familiei conducătoare. Odată ce artele se diversifică și avem și noi meșteri și artiști, decorația poate fi sub forma unor statui, vase decorative, feronerie (metal), panouri din ipsos, teracotă, ceramică smălțuită, marmură și alte proceduri artificiale cu rol estetic.

Influența franceză are la noi o prelungire până la Primul Război Mondial, fiind exemple foarte apreciate și astăzi în marile centre urbane (Vila Mihail din Craiova, Palatul Universității din Iași, Ateneul din București, Palatul CEC din București, Cercul Militar din București).

***