Romantismul
autor Oana Marinache
La mijlocul secolului al XIX-lea, adică pe la 1850, apar unele elemente romantice în arhitectura noastră. Astăzi credem că este o reacție la simplitatea și rigoarea clasică, stilul romantic fiind mult mai decorat, chiar fantezist pe alocuri. Putem să constatăm că el vine pe două căi: cel al tinerilor care călătoresc și își fac studiile în centrele urbane occidentale, participă la grupări revoluționare. Comerțul cu produse din Transilvania (Imperiul Austro-Ungar) și alte centrele urbane prusace conduce la un contact mult mai puternic cu reperele culturale occidentale.
Romantismul este o (re)descoperire a stilurilor vechi medievale, romanicul desprins din ruinele Imperiului Roman și goticul fortărețelor și marilor mănăstiri și catedrale. De aceea vom utiliza particula „neo”, pentru că în spațiul nostru vor apărea forme noi abia în secolul al XIX-lea, nefiind disponibile într-o continuitate evolutivă atât de multe repere apusene.
O influență foarte mare în promovarea elementelor romantice o au meșterii din spațiul german, mulți fiind aduși la noi pentru a reface arhitectura religioasă (a mănăstirilor și a bisericilor ruinate). Ulterior vor fi implicați și la unele reședințe „exotice” ale boierimii, a celor care dispuneau de locuințe atât în oraș, cât și pe marile moșii (conace sau castele). Într-o proporție mult mai mică, elementele romantice se observă și la casele păturii de mijloc, de exemplu în zona comercială a prăvăliilor cu apartamente de locuit la parter (imobile de raport).
Neogoticul este principala formă a stilului romantic și îl caracterizăm prin prezența unor elemente precum arcul frânt, ascuțit (de exemplu, la ferestre și uși). Crenelurile – adică deschiderea verticală din partea superioară a unui zid, destinată odinioară soldaților – reprezintă alte elemente specifice. Decorația cu nervuri (piese lungi de ceramică sau piatră care intră în compunerea scheletului unei bolți), prezența trilobului sau a patrulobului sunt și ele caracteristici ale neogoticului. De asemenea, putem observa o rozasă, adică acea fereastră mare, circulară, cu traforuri (decupaje) din piatră și vitralii (ochiuri de sticlă colorată). În partea de sus a clădirilor pot apărea: fleșa = acoperiș foarte înalt, în formă de piramidă sau de con, folosit, mai ales în Evul Mediu, la construcțiile monumentale ale bisericilor; fleuron = ornament terminal, ca o floare de crin stilizată; finiala, un element care marchează vârful sau capătul unui obiect.
Moara lui Assan, București
(stilul arcului rotund – neoromanic)
Casa Librecht Filipescu, pe str. Dionisie Lupu, București
(stilul neogotic)
Neoromanticul sau stilul arcului rotund este caracterizat de alte elemente. El apare ca un compromis între clasicismul și goticul occidental. Principala trăsătură este arcul în plin cintru sau arcul semicircular și vom observa folosirea frecventă a cărămizii și a teracotei/ceramicii smălțuite. Multe clădiri au turnulețe decorative, medalioane, panouri heraldice. Fiind destul de rupte de contextul local, aceste elemente decorative nu au cunoscut o răspândire foarte mare în Țara Românească și Moldova. Dacă suntem atenți, abia le mai putem observa în unele interioare (mobilier, scări) sau pe fațadele unor case sau biserici refăcute pe la 1850–1860. Dacă mergem în Transilvania, ele sunt mult mai la îndemână pentru a fi studiate și admirate, cunoscând și o diversificare de elemente.
Articolul face parte din proiectul cultural „Cele mai frumoase locuri din România, în ochii copiilor”
Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
