fbpx

Fereastra cu mascaron

O fereastră dintre cele mai frumoase din apropierea casei noastre și a locului unde ne place să ne jucăm, Parcul Cazzavillan… O fereastră cu istorie, o fereastră cu mascaron păzitor, devotat Palatului Cazzavillan de mai bine de 100 de ani… O fereastră acum dintre cele mai triste, lăsată uitării, dar prin care, cândva, un copil a privit cerul infinit…

Dragă Pippin, dragi prieteni, vă facem cunoștință cu fereastra pe care noi am ales să o aducem în fața voastră în acest concurs. La prima vedere, nu pare prea frumoasă și vă veți întreba de ce tocmai pe ea. E neîngrijită, murdară, are geamuri sparte, e acoperită de buruieni și cu greu poate fi observată în ansamblul gri și dărăpănat al clădirii. E însă vecină cu parcul în care ne-am petrecut cele mai frumoase momente alături de prieteni. Această fereastră ne-a văzut trecând, crescând și jucându-ne zi de zi. Era acolo, într-un colțișor al minții, iar acum primește în sfârșit atenția noastră.

Am aflat că face parte dintr-un palat în stil venețian dar cu nume italienesc – Luigi Cazzavillan. Ce chestie! Așa se cheamă și parcul nostru și strada pe care se află.

Se cunoaște că palatul a fost construit între anii 1901 și 1911. Cazzavillan a fost ziarist, întemeietor al ziarului „Universul”, un italian venit în România pentru o viață mai bună.

Dar să ne întoarcem la fereastră. Cu greu se mai disting acum stilurile arhitecturale. Se spune că parterul ar fi clasicist, iar etajul gotic, dar ancadramentele ferestrelor sunt sculptate cu totul special. Nu mai vezi azi așa ceva la clădirile noi. Se sprijină pe coloane care imită frânghia răsucită și care au numeroase decorațiuni.

Impresionant este și capul acela ca de monstru care păzește fereastra și pare că vrea să spună ceva trecătorilor. Am înțeles că apără locuitorii clădirii de spiritele rele și se numește „mascaron”. Acum parcă nu mai are nimic înspăimântător în el, ci pare că își strigă disperarea și tristețea că oamenii au lăsat așa un palat în paragină.

Ne-am gândit să fim vocea lui și vocea ferestrei pline de farmec care se cere scoasă la lumină, îngrijită, restaurată și adusă din nou la viață, pentru a aduce la rândul ei lumină.

Echipa ATLAS

Răspuns la provocarea 1 a lui Pippin, “Fereastra”, în cadrul proiectului “Cele mai frumoase locuri din România în ochii copiilor”, sesiunea I, 2021