Ce înseamnă minoritate etnică și câte astfel de minorități sunt în lume?

În cartea sa intitulată Minorități în lume. Fapte și analize, Joseph Yacoub a socotit nu mai puțin de 7500 minorități etno-culturale, în cele 185 de state membre ale O.N.U., în 1998.[1]

Potrivit acestui autor, minoritățile reprezintă „identități colective” sau „grupuri sociale, comunități obiectiv observabile și identificabile, a căror vizibilitate se manifestă prin caracteristicile lor proprii […]: limbă, istorie, memorie comună, geografie și poziție geografică, geologie, religie, credință și identitate ecleziastică, origine, teritoriu și frontiere, cultură distinctă, artă, moravuri și uzanțe, mentalitate și structuri psihologice, referințe simbolice și mituri comune, obiceiuri și tradiții, gastronomie, tradiții culinare și vestimentare, arhitectură, geniu și destin național, misiune civilizatoare, instituții naționale […]”.[2]

Mai jos oferim câteva exemple de minorități din România, potrivit ultimelor recensăminte realizate de Institutul Național de Statistică: maghiari, germani, rromi, germani, ucraineni, ruși-lipoveni, turci, tătari, sârbi, slovaci, bulgari, croați, greci, evrei, cehi, polonezi, italieni, armeni, ceangăi etc.

În țara noastră, în timpul regimului comunist, aceste grupuri erau denumite oficial „naționalități conlocuitoare”. După 1989, s-a trecut la folosirea unei alte sintagme: „minorități naționale”. Este important de menționat că fiecare minoritate etno-culturală – indiferent de cum este ea denumită oficial – caută să își păstreze caracteristicile culturale proprii, patrimoniul material și spiritual, să își afirme identitatea distinctă și să își câștige recunoașterea din partea statului adoptiv și a populației majoritare.