fbpx

Provocarea 1 (martie) – Ușa

.

De ce e importantă o ușă? Ce contează dacă e mare, dacă e mică, dacă e îngrijită, dacă …

– Când privim o casă, cu un ochi obișnuit să privească, aflăm multe despre cei ce o locuiesc.

– Ochi obișnuit să privească?! Dar oamenii, cu puține excepții, văd pe unde merg și privesc în jurul lor.

– Este minunat să fie așa. În realitate, fiind foarte prinși de treburi, drumuri și gânduri, uităm să privim în jurul nostru.  Sperăm că, după întâlnirile noastre, să vedem mult mai repede și mai bine acele detalii de pe fațadele caselor pe lângă care trecem.

Despre ce ne vorbește o casă când o privim? Despre oamenii care o locuiesc și cum sunt ei. Despre simțul lor estetic, despre grija pe care o au pentru sine și imaginea lor, despre cât de deschiși sunt către ceilalți.

Și, precum o casă ne spune despre proprietarii ei sau despre cei ce o locuiesc, așa și un oraș, un sat, un loc din orice țară, vorbește despre locuitorii, despre comunitate în ansamblul său. Toți influențăm locul în care trăim: în bine (prin contribuție directă, prin educație) sau în rău (prin distrugeri, prin nepăsare).

Să revenim la casă și la aspectul ei. V-ați oprit vreodată în fața unei uși înainte să intrați? Nu să stați în fața unei uși pentru că așteptați să o deschidă cineva, ci pentru că era o ușa frumoasă, care pur și simplu v-a atras atenția și v-a invitat să o priviți.

Vă provocăm să o faceți acum și să ne arătați și nouă ce ușă v-a atras atenția.

.

Provocarea numărul 1 din sesiunea II este: UȘA

! Ne referim la ușile dinspre exterior, de pe fațadă, și nu la cele din casă.

Pot fi ușile caselor dar și cele ale altor anexe din curte.

.

uși din Ploiești – foto Elena Grigorescu

Ce trebuie știut înainte de a începe prima misiune?

  • Vă invităm să vă bucurați de o întâmplare povestită de Pippin cu ajutorul Laurei Hangiu (clik aici).
  • Înainte de a porni la drum gândiți-vă puțin la uși – unde le găsim, de câte tipuri sunt, ce ne place la o ușă.
  • Mai trebuie știut că vom căuta uși simple sau bogat ornamentate, istorice sau tradiționale, netransformate de apariția plasticului sau a „termopanelor”.
  • Vă rugăm să nu alegeți modele de uși noi, ci din cele care au făcut istorie, chiar dacă, poate, starea lor de conservare nu este cea mai bună.

Atunci când cautați o ușă frumoasă să vă gândiți și de ce o alegeți pe ea, și nu altă surată de-a ei. Ce vă place? Ce v-a atras atenția? De ce e deosebită? Poate vă leagă de ea o amintire (sau un coleg de echipă știe povestea casei). Poate vă place cum lumina se joacă pe formele ei. Multe sunt motivele pentru care se poate alege într-un sens sau altul o ușă.

Și, pentru că sunt multe uși frumoase, dar foarte diferite între ele iată câteva repere care vă vor ajuta în căutarea voastră.

Puteți alege:

  • cea mai frumoasă ușă mare sau cea mai frumoasă ușă mică;
  • cea mai frumoasă ușă decorată;
  • cea mai adăpostită ușă – de o marchiză, sub un pridvor ș.a.
  • cea mai frumoasă ușă de lemn / fier / cu sticlă
  • cea mai „moțată” sau cea mai modestă ușă frumoasă
  • și câte și mai câte uși frumoase de la casă, de la șură, de la cotețul de păsări … 🙂

Găsiți-o pe cea mai frumoasă pentru voi și gândiți-vă de ce este ea cea mai frumoasă.

Trimiteți-ne, sau rugați părinții să ne transmită, răspunsul vostru la întrebarea: de ce ați ales această ușă/poartă (se va completa online, la încărcarea imaginii).

Unde să căutăm?

La oraș construcțiile istorice cu uși deosebite, le găsiți în centrul istoric.

La sat puteți găsi uși frumoase (așa cum le prezentăm noi) în zonele unde se păstrează case tradiționale. În funcție de tipul satului, acestea pot să fie răspândite oriunde. Nu vă îngrijorați dacă la sat nu găsiți uși sofisticate. Ușa de la pod, simplă și frumos pusă în valoare de voi, poate sta cu succes lângă o ușă mândră de la oraș. Sau poate, veți găsi uși așa de ascunse în ansamblul fațadei încât le puteți numi chiar „uși secrete la vedere” 🙂

Atenție! Nu căutăm ușile noi și strălucitoare. Nici pe cele cu bulboane sau termopan. Le căutăm pe acelea frumos decorate sau deosebite prin simplitatea lor.

Exemple așa DA:

Exemple așa NU:

După ce găsim ușa, ce facem?

Odată ce ați găsit împreună (toată echipa de detectivi) 2, 3 sau 4 uși vă invităm să le fotografiați. Puteți face și ansambluri și detalii pentru a ne convinge pe toți că ați găsit cea mai frumoasă ușă.

  • Apoi puteți face acasă un colaj cu câteva dintre imaginile aceleiași uși – pentru că veți putea încărca maxim 5 exemple de uși.
  • Sau, puteți alătura fotografiei ușii găsite de voi – desenul/pictura/modelajul făcut de voi, după model. Lucrând după model veți înțelege cu siguranță și mai bine formele, iar ușa găsită vă va deveni mult mai dragă.
  • Trimiteți-ne și nouă, prin imagini (2-5 imagini de o echipă) rezultatul muncii voastre.
  • Răspunsul la provocări se încarcă pe pippincelcurios.ro, in galeria provocării. Clik AICI
  • invitați-vă prietenii pe site să vă voteze ușa – cea mai frumoasă ușă găsită ori creată de voi 🙂

foto: Anca Dină, Laura Hangiu, Elena Grigorescu