Jurnal de Călător. După zoomorfe în Ploiești

de Elena Grigorescu

Toamna este un anotimp nostalgic. Se potrivește mult cu starea mea când pășesc pe drumurile Ploieștiului în căutarea de elemente zoomorfe pe fațade.

Toamna e un anotimp dulce, plin de rod, rod reflectat de vechii arhitecți prin elementele decorative ce înfrumusețau clădirile maiestuoase.

Toamna e un anotimp al luminii și al căldurii dăruite cu reținere, pentru o mică parte din zi, când soarele stă cocoțat în înaltul cerului și privește, mângâind cu razele sale fațadele nemișcate de-a lungul timpului, martore statornice la schimbări.

Provocată de proiectul „Cele mai frumoase locuri din România, în ochii copiilor” https://pippincelcurios.ro/category/cele-mai-frumoase-locuri/, am pornit-o hai-hui prin Ploiești, pe străzile centrale ce odinioară arătau cu totul altfel. Mi-am dorit să descopăr frumusețile arhitecturale ale Ploieștiului, frumuseți pe care nu le observi dacă nu te oprești din alergarea încolo și încoace specifică fiecărei zi: la lucru, la cumpărături, cu diverse comisioane, etc.

Cel mai bine observi orașul la picior, oprindu-te ori de câte ori vezi ceva demn de privit pe îndelete, mai de aproape și mai de departe, ca într-un muzeu de artă. Nu strică să vorbești și cu proprietarii de case care îți pot da detalii despre ce este autentic în clădirea în care locuiesc, sau să cunoști istorioare despre oamenii locului, ori momente petrecute în jurul acelei case.

Mergând fără hartă, unde te trage inima și ochiul, riști să te rătăcești. Așa mi s-a întâmplat în prima zi de căutări. Mai riști și să vină noaptea peste tine. Întotdeauna când eram mică și mă afundam în câte o carte, uitam de mine în așa măsură, că înserarea cobora peste mine fără să realizez, ajungând să citesc pe întuneric aproape, ca liliecii. De fapt, în orice faci, dacă faci cu pasiune, timpul parcă se contractă sau se dilată într-un mod straniu. Te pierzi în el sau nu îți e îndeajuns. Astfel, prima zi de hoinăreală prin centrul Ploieștiului a fost urmată de alte două și simt că abia mi s-a deschis apetitul.

Și am trecut printr-un amalgam de emoții: am zâmbit, am râs, mi-a venit să chiui de bucurie că și noi avem atâtea clădiri demne de admirat, dar m-am și întristat și-am plâns realizând cât de mult talent și muncă sunt lăsate să se piardă, din cauză că nu sunt finanțe sau oamenilor nu le pasă suficient încât să prețuiască și să dea valoare trecutului, artei și istoriei.

Vă îndemn să vă faceți timp să mergeți prin Ploiești, începând cu bulevardul și să priviți cu adevărat clădirile care vă povestesc dacă stați să le ascultați. Uitați-vă la fațade, la ferestre și porți, la acoperiș și balcoane, la elementele decorative. Interesați-vă cine le-a dat viață, apoi cine a trăit în ele. Căutați să cunoașteți orașul prin clădirile ce au supraviețuit de-a lungul generațiilor.

Eu am descoperit o mulțime de comori. Vă las link-uri către galeriile de imagini postate pe Facebook să ne bucurăm împreună.

https://www.facebook.com/groups/996648730820533/permalink/1224825888002815/
https://www.facebook.com/groups/996648730820533/permalink/1225451801273557/
https://www.facebook.com/groups/996648730820533/permalink/1227468447738559/