Provocarea III – Ansambluri
Dragi detectivi în căutare de frumos,
Ne bucurăm că am ajuns împreună la cea de-a treia provocare. Vă mulțumim pentru implicare și pentru toată strădania voastră de a găsi detalii frumoase pe fațade!
Pentru că ați văzut diferențele dintre ce e frumos și ce e nepotrivit, dintre ce e autentic și ce e agresiv introdus pe fațade, facem pasul următor.
Haideți să căutăm:
Ansambluri fără intruși
Ce înseamnă fațadă știți, sau vă puteți împrospăta cunoștințele de aici.
Ce înțelegem prin ansamblu în contextul provocării noastre?
exemple:
- o fațadă de casă istorică/tradițională, în întregimea ei
- un ansamblu de gospodărie – Te rugăm să cauti exemple de pe strada, nu din Muzeul satului si să le treci prin filtrul tău, pentru a le alege pe cele frumoase și de urmat!
- o stradă, văzută de-a lungul ei, sau cât încape în obiectiv (coala de hârtie)
- o zonă dintr-o localitate – văzută de sus
Ce este un intrus?
Acel element care strică ansamblul: o fațadă de casă istorică cu ferestre modificate sau cu balconul închis cu „termopan”, o fațadă „îmbrăcată” și îndreptată cu polistiren; o stradă cu case istorice pe care a „crescut” un bloc; un loc unitar în care a apărut un acoperiș sau o casă diferită – „ca nuca în perete”, cum se mai spune.
Provocarea poate fi realizată cu succes atât la sat, cât și la oraș. E adevărat – unele zone sunt favorizate în raport cu altele, dar te rugăm mult să cauți un ansamblu în localitatea ta.
De ce sunt favorizate unele zone? Pentru că oamenii de acolo au avut mai multă grijă de casele lor, de centrele lor istorice.
Așa DA – ansambluri fără intruși:
Așa NU – ansambluri cu intruși
Ce trebuie să fac?
- Mergi împreună cu părintele sau dascălul care îți călăuzește pașii și găsește un ansamblu fără intruși.
- Fotografiază, desenează, pictează după model.
- Când pregătești imaginile, amintește-ți de toate cele învățate până în prezent – atenția pe care ai acordat-o imaginilor tale, sau ai văzut că i-a condus pe colegii tăi; atenția cu care ai lucrat, sau ai învățat din alte exemple.
- Trimite-ne și nouă imaginile, rezultat al muncii echipei tale.
Unde încarc imaginile?
Imaginile se încarcă urmând link-ul de mai jos sau intrând din meniul principal – Cele mai frumoase locuri/provocarea III – Ansambluri.
Îți amintim că trebuie să apeși butonul de Log in, apoi să folosești adresa de e-mail și parola, deja existente.
Până când trebuie să încarc imaginile?
Imaginile pentru provocarea III se încarcă până pe 9 noiembrie. La cerere se mai poate prelungi cu o zi.
Îți mulțumim că ești alături de noi! Împreună facem locul în care trăim mai frumos!
text: Anca Dină