Case tradiționale – evoluție

Jud. Argeș, comuna Suseni, sat Strâmbeni, casa matcă cu prispă și foișor

Până la începutul secolului al XIX-lea locuințele aveau o singură cameră, foarte spațioasă, însă cu greu puteau fi numite case. Un colț din camera de locuit era ocupat de vatră, pe care se afla un cuptor făcut din lut.


În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, locuința începe să-și piardă înfățișarea sărăcăcioasă și crește în suprafață. De afară se intra în tindă, care era așezată în partea de apus (vest) a casei; în fundul tindei se afla o cameră mai mică, numită „cămară”, care servea ca bucătărie și cameră de locuit.
Afară, în jurul pereților de răsărit (est), miazăzi (sud) sau apus (vest), se aflau prispe înalte de 0,5 m și late de 1 m-1,5 m, iar în lungul peretelui de miazănoapte (nord) se afla chilerul, conceput pentru a feri peretele casei expus crivățului (vânt puternic și rece care suflă iarna dinspre nord-est), prin prelungirea acoperișului. Prispa, cu toate că înconjoară casa și cu toate că e joasă și adesea fără balustradă, totuși i se mai adaugă în față o ieșitură amintind balconul (foișorul).
Prispa care precedă tinda prezintă cioplituri și tăieturi la stâlpi și poate fi considerată un adaos de podoabă al casei țărănești.


La începutul secolului al XX-lea, planul locuințelor se îmbunătățește, apar două camere mari, despărțite prin tindă, ferestrele sunt mai mari și sunt formate din două părți care se pot deschide.
Apar, în timp, în funcție de regiunea istorică, relief și necesitățile oamenilor, diverse evoluții ale casei tradiționale, prin adăugarea unui număr suplimentar de camere și chiar și de etaje.
Planul casei capătă diverse forme, din dreptunghi devine pătrat, capătă forma literei „L” etc., iar fațadele se diversifică, dar păstrează elemente tradiționale, atât în ceea ce privește elementele decorative, cât și materialele. Aceste diversificări se produc mai ales în perioada 1950-1970.


După cel de-al doilea război mondial, planul locuințelor începe să se schimbe: la locuințele cu tindă și două camere, tinda se acoperă cu tavan (anterior puteai vedea acoperișul), lăsându-se doar un mic oblon pentru urcarea în pod. Apar bucătăria și cămara ca spații separate. Între bucătărie și camera de locuit alăturată se zidește o sobă de perete care să încălzească ambele camere.
Dimensiunea ferestrelor se mărește de la două canaturi (părți mobile ale ferestrei) la trei.
Pereții exteriori nu mai sunt văruiți, ci vopsiți în diferite culori; materialul de construcție este, în general, cărămida, dar se mai folosesc și lemnul și chirpici (amestec de lut, paie și băligar uscat la soare). Acoperișul nu se mai face din stuf, draniță / șiță / șindrilă, ci se folosește țigla sau tabla zincată.

Text: urbanist Ramona Ungureanu