La drum cu Pippin
Anul acesta, în ultima zi de mai, am găzduit la mine acasă pe stăncuța Dodo. Drăgălașă când voia să fie alintată și plină de personalitate când nu i se făcea pe voie, m-a cucerit definitiv. În septembrie și-a luat zborul grăbit, abia spunându-mi „La revedere!”, spre o casă nouă, a ei.
Dar de ce vorbesc despre Dodo a mea? Ca să înțelegeți de ce am acceptat pe loc invitația de a participa la proiectul „Pippin zboară la țară”. Căci Pippin este un pițigoi tare curios ce a pornit în căutarea unei case, precum Dodo. Și eu vreau să-l ajut.
Pasionată cum sunt de case vechi, m-am bucurat nespus că Pippin fusese atras de același tip de case, în zborul lui prin București. Deja gândul mi s-a dus spre Muzeul Satului, spre ii, spre ulcele din lut… Dar ce să-i spun eu lui Pippin când el are drept sfătuitorii lui, doamne – restauratori și organizația ACS?
Curiozitatea a făcut ca așteptarea să fie grea. Pippin îmi propusese să se întâlnească de două ori cu mine, online. Dar eu i-am explicat că acum, în timp de pandemie, clasa mea e împărțită în două grupe. (Am uitat să vă spun că sunt învățătoare.) Și am nevoie de patru întâlniri. (2×2 grupe=4 întâlniri)
Ziua mult așteptată a venit și aventura noastră a început. Comori arhitecturale au fost dezvăluite ochilor noștri uimiți. Cu răbdare, cu pricepere, cu glasuri blânde și priviri atente, Laura și Magdalena (sfătuitorii – restauratorii) ne-au îndrumat și pe noi, ca pe Pippin, în recunoașterea frumosului ascuns în clădirile construite cu mult timp în urmă.
Am reluat zborul lui Pippin prin București și am pătruns sensul unor cuvinte răsunătoare: arhitectură, restaurare, fațadă, decorațiuni, mascaroni, vitralii, fațade. Istețimea lui Pippin și spiritul său de observație, ba chiar mai mult „omenia” lui, ne-au fost de mare ajutor.
Dar Pippin și-a continuat drumul. Căsuța lui nu s-a găsit pe străzile aglomerate ale Bucureștiului. S-a îndreptat spre sat, către casele măiastre pe care le ridicaseră bunii și străbunii noștri, iar noi l-am urmat. Mic, dar puternic și perseverent, Pippin ne-a condus prin zone diferite din țară: Bucovina, Maramureș, Transilvania. Știa el ce știa, căci casele se diferențiau după mediul în care se „născuseră”. Erau case din lemn în zone cu păduri, case cu acoperișuri înalte în regiunile unde ningea mult, case mari, din cărămidă, stil cetate cu ziduri, în părțile unde obișnuiau să atace des dușmani. Chiar și satele care se formau erau risipite în zona de munte sau răsfirate mai la deal.
Eheeei, bine e să ți se povestească și tu să stai doar și să te minunezi de cât de înțelept sunt clădite toate în jurul tău. Dar și mai bine e să dai și tu o mână de ajutor, după puterile tale. Așa că, cu mic cu mare, elevi și învățătoare, ne-am transformat în arhitecți de soi și i-am arătat lui Pippin că și noi putem ridica mândre case, asemenea celor din zona noastră prahoveană. După preferințe, le-am învelit acoperișurile cu tablă, țiglă sau șindrilă, lăsând și lucarne spre aerisire, am tencuit pereții din lemn sau cărămidă ai fațadei, cu lemn traforat falnic cerdac am trasat, foișoare cochete cu geamuri am apărat și soclu din piatră am înălțat. Apoi casele-ntr-un sat le-am adunat și pe Pippin l-am invitat să stea cu noi pe prispă la odihnă și la taifas.
coordonator Elena Grigorescu
Neobositul Pippin și-a continuat zborul însă, ca Dodo, spre alte case, spre alți copii. Restauratorii ne-au îndemnat să-i spunem povestea, cuvinte și trăiri desenate, cu creion pe hârtie ilustrate, ca mai apoi, să fie de Anca (coordonator de proiect) după creativitate selectate și-ntr-o revistă adunate.
Unde vor mai poposi piciorușele neastâmpărate ale lui Pippin? Dar ochișorii lui curioși, ce vor mai vedea?
Până la noi vești-povești de la Pippin, să nu ne lăsăm mai prejos și, cu aparatul de fotografiat la subraț și cu caietul de desen în mână, să pornim și noi, pe urmele lui Pippin, sau pe ulițele satului bunilor noștri, să vedem cu ochii noștri ce ni s-a spus și ce ne-a fost povestit.
27 octombrie 2020
profesor pentru învățământul primar Elena Grigorescu
