Ce pot face eu, copilul, pentru ca patrimoniul cultural să fie mai bine păstrat

Când ești mic ți se poate părea că nu poți face nimic să ajuți. Dar știi ce? Cu tine și cu prietenii tăi poate să înceapă o schimbare în bine.
Iată câteva idei:
- Cel mai la îndemână e să fotografiezi căsuțele tradiționale care îți plac sau să desenezi după ele. Pot fi și detalii de stâlpi, pridvoare, ferestre… Cu o parte îți poți decora pereții. Pe cele mai multe păstrează-le la loc de cinste. Nu știi niciodată când îți vor fi de folos. În mod sigur acum te ajută să fii atent la ce e în jur, îți educă simțul estetic, te pun în armonie cu mediul înconjurător. Când vei fi mare le poți folosi ca reper poate chiar pentru căsuța ta sau le poți da unor prieteni dragi.
- Tot ușor și potrivit vârstei e să citește despre patrimoniu. Sunt cărți pentru diferite vârste pe care le poți comanda și online. Îți recomandăm Editura ACS, Colecția Cartea de salvare și titlurile apărute la Școala de la Piscu. Așa vei înțelege valoarea moștenirii culturale.
- Învață să respecți regulile de conservare a patrimoniului și spune-le și celor mari despre ele.
- Specialiștii au elaborat niște ghiduri de bună practică care ajută la păstrarea satului în forma autentică. Există indicații despre culorile ce pot fi folosite și exemple de tipul așa da / așa nu.
- Înțelege că ceea ce se vede în exterior din casa ta face parte din imaginea de ansamblu a zonei în care locuiești. Casa e a ta, dar imaginea ei este a tuturor. Toți cei ce trec pe stradă o pot aprecia sau se pot dezgusta de ceea ce văd. Expresia „e casa mea, nu-mi spune mie nimeni cum să fac, că doar sunt banii mei” se aplică doar la interior. Afară faci cum vrei, în limita regulilor stabilite de specialiști.
Cum putem noi sǎ contribuim la conservarea monumentelor?
• atitudine | respect pentru monumente;
• nu degradăm |nu zgâriem |nu desenăm pe pereți | nu rupem;
• promovăm: fotografiem, păstrăm imaginile, arătăm și altora.
Dacă este vorba despre casa ta:
Roagă-i pe părinți să verifice dacă:
• ușile și ferestrele se închid bine (să nu intre ploaia).
• acoperișul e complet și sistemele de preluare a apei pluviale (brulanele) sunt bune – să nu aibă spărturi, să nu fie colmatate (încărcate cu frunze, praf …)
• apa să nu stea (băltească) lângă casă.
Trebuie să știi că, deși intervențiile pe monumente le fac doar specialiștii, fiecare dintre noi suntem răspunzători de soarta patrimoniului, iar atitudinea noastră este esențială.
Autor text: Anca Dină, restaurator

