fbpx

Jocurile?

Bunicii, străbunicii sau, și mai departe în timp, stră-stră-stră-buncii noștri nu au fost mereu așa cum i-am cunoscut noi sau cum am auzit vorbindu-se despre ei. Au fost la rândul lor copii și, ca oricărui copil, le plăceau jocurile și se bucurau jucându-se cu frații, cu rudele sau cu vecinii din sat. Deși viața la țară nu a fost întotdeauna ușoară, uneori chiar istovitoare, cu treburi gospodărești și îndeletniciri agricole ce nu puteau fi lăsate pe mai târziu, copiii și-au găsit mereu un timp al lor, un timp pentru joacă.


Jocuri de odinioară

„Ineluș învârtecuș”


Se alege unul dintre copii (în funcție de cum a ieșit la numărătoare) care să pună capul în poala căpeteniei, aleasă și ea prin numărătoare. Ceilalți copii se adună în jurul lor și fiecare va pune câte un deget pe capul celui „ce se face” Căpetenia, ce ține un degetar, inel sau alt obiect mic, își plimbă mâna pe deasupra degetelor copiilor și pune obiectul pe degetul unuia dintre ei, zicând:
„– Ineluș învârtecuș, Pe-al cui deget am pus acuș?”
Copilul care are fața ascunsă în poala căpeteniei trebui se răspundă:
„– Pe-al lui…”.
Dacă ghicește, se ridică și în locul lui se va așeza cel pe care l-a ghicit, dacă nu, jocul continuă până când va ghici numele copilului pe care căpetenia pune inelul (mâna).

(Jucării și jocuri de Petre Ispirescu, 1885)

”De-a butea cu curechiu”

sau, în traducere – „De-a putina cu varză”


Mai mulți copii ce joacă rolul „curechiului” (verzei) stau îmbrățișați, iar un alt jucător îi cere „butei”(butoiului) o căpățână de varză și putina răspunde: „Despre mine numai de vei putea scoate, căci e foarte îngheţat”.

Acesta se trudeşte să scoată din şir pe unul. Dacă poate, vine şi a doua oară, ajutându-l la scoaterea căpăţânii şi cel deja scos. Jocul continuă până nu mai rămâne nicio varză în putină.

(Jocuri de copii de Tudor Pamfile, 1907)


”De-a porumbeii”


Copiii aleg un colț de casă sau de poartă pe care-l numesc „cotețul porumbeilor” și apoi stabilesc care dintre ei va fi uliu și care va fi porumbarul. Odată aleși, jocul poate începe.


Porumbarul se duce la coteț cu ceilalți copii – care vor fi porumbeii – iar uliul se îndepărtează de coteț și îi dă târcoale „cu mâinile întinse, cum face uliul, când urmărește porumbeii”. În funcție de regula pe care au stabilit-o la început, uliul nu se poate apropia mai mult de trei sau cinci pași de coteț. Porumbarul trimte pe rând porumbeii să zboare, iar uliul se ia după unul sau altul pentru a-l prinde. Aceștia aleargă când în stânga, când în dreapta, „amăgind umbletul uliului”. Dar atunci când porumbarul constată că unul dintre porumbeii săi este în pericol, aproape de a fi prins, „dă drumul la cîte unul din copiii fugaci și mai cotitori”.


Porumbelul, cum iese din coteț, se duce drept la uliu și zboară în jurul său încercând astfel să-i distragă atenția și să-l scape de urmărire pe jucătorul ostenit. Dacă reușește să-l păcălească și să-l facă să-l urmărească, porumbelul istovit se întoarce la coteț.


Când în sfârșit uliul prinde un porumbel, se preface „că îl ciocnește în cap” și îl duce într-un loc în care va rămâne până la sfârșitul jocului. Apoi zboară după un alt porumbel și va continua așa până la sfârșitul jocului, atunci când toți porumbeii vor fi prinși de uliu.


(Jucării și jocuri de Petre Ispirescu, 1885)

Jocuri și jucării culese de Laura Hangiu

2 Comments

  • Elena GRIGORESCU

    Impresii elevi clasa a III – a B, Sc. Gimn. „Andrei Muresanu”, Ploiesti:
    Gabi: „Mi s-a parut foarte tare ca aceasta comunitate vrea sa ne invete despre arta veche. Jocurile sunt interesante.”
    Tudor D.: „Jocul a fost distractiv.”
    Darius B., Cristian, Valentin: „Ne-a placut foarte mult!”
    Darius C.: ” O sa ma joc cu fratele, verisoara si parintii mei.”

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *