Când, cum și unde au apărut satele?

În marea lor majoritate, satele din țara noastră sunt atestate fie în perioada feudală (începând cu sec. al XIII-lea până în sec. al XVIII-lea), fie sunt așezări noi, apărute în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, mai ales ca urmare a împroprietăririlor datorate reformelor agrare din anii 1864, 1921, 1945.
Atestarea satului, deci dovada existenței lui printr-un document oficial, nu coincide întotdeauna cu apariția satului, pentru că documentele au fost adesea întocmite mai târziu; vorbim, de fapt, de așezări mult mai vechi, pe care ni le confirmă și cercetările arheologice.

Tipuri de așezări rurale, după modul de formare:

  • sate matcă, existente la întemeierea Principatelor Române (Țara Românească, Moldova și Transilvania). Erau conduse de boierimea românească, și sunt pomenite în primele documente emise de cancelariile domnești; ele sunt satele cele mai vechi;
  • sate roi, locuite de oamenii care nu au mai avut loc în satele matcă și care au întemeiat așezări noi pe același trup de moșie (pământ al boierului sau al țăranilor liberi);
  • sate de colonizare spontană, întemeiate de românii sosiți de pe alte meleaguri românești (cum sunt ungurenii veniți cu oile din Transilvania);
  • sate de colonizare dirijată, întemeiate de străini, aceste sate sunt specifice mai ales Transilvaniei, fiind satele de sași și secui, oameni care vorbesc limba germană și maghiară.

Știați că?

Un număr semnificativ de sate din România poartă denumirea de Ungureni, întrucât „ungurean” este denumirea dată locuitorilor români originari din Transilvania care, practicând păstoritul transhumant, s-au stabilit în Muntenia, Moldova și Oltenia, formând sate noi.

Ei erau cunoscuți ca ciobanii care se plimbau cu turmele de oi, când la câmpie când la munte, în funcție de anotimp; vara stăteau la munte, unde erau pășuni bogate, și iarna se duceau spre câmpie, unde era mai cald.

În trecut, pământul țării noastre era împărțit în:

  • pământul domnitorilor, care se numea proprietate sau moșie domnească
  • pământul boierilor, care se numea proprietate sau moșie boierească
  • pământul bisericilor și mănăstirilor, care se numea proprietate sau moșie mănăstirească
  • și pământul țăranilor liberi

Țăranii iobagi (sclavi) locuiau și munceau pe moșiile domnilor și boierilor sau chiar ale mănăstirilor. Dar, după 1864, odată cu legea privind reforma agrară, părți din aceste moșii le-au fost date lor și au devenit oameni liberi. Astfel, fiecare țăran putea să-și construiască o casă și să-și ducă viața după bunul plac, având o grădină cu legume, fructe și câteva animale. Din acest motiv, s-au extins satele care existau deja și s-au format unele noi.

Reforma agrară

Reforma agrară a fost o lege prin care Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a dat pământ și țăranilor sclavi pentru că și ei meritau o viață mai bună și să devină oameni liberi.

Tot atunci, conducătorul țării a verificat dacă există sate unde oamenii sunt în pericol din cauza inundațiilor și i-a mutat în alte zone apropiate, dar mai sigure, unde viața lor să fie mai frumoasă și mai bună.

În Transilvania, aceste schimbări de modernizare se produc mai devreme decât în Țara Românească și Moldova (sec. XVIII – începutul sec. XIX), datorită împăraților Imperiului Austriac care conduceau Principatul și voiau sate ordonate și curate.

Un text de Ramona Ungureanu, urbanist

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *