Jucăriile?
În ceea ce privește jucăriile, copiii de altădată de la sate nu aveau multe astfel de instrumente ale distracției. Cei mai norocoși dintre ei aveau 2-3 jucării cumpărate de la târguri, în special „cucoși muzicali, clanete (clarinete), ocarine, sunători, mustăți care se întind în lături fluerând etc.”, însă marea majoritate a jucăriilor pe care le aveau, erau meșterite chiar de ei sau de frații mai mari. De aceea, multe dintre jucăriile copiilor erau niște improvizații din cele mai neașteptate materiale.
- Așa își făceau un fel de balon din bășica de la animalele sacrificate care, după ce era spălată și curățată, se umfla cu o țeavă și, legată la gură ca să nu se desumfle, era lăsată la uscat. De cele mai multe ori, în această bășică se puneau boabe de porumb pentru a scoate diverse sunete.
- Părul de bou sau de cal, adunat după țesălarea animalului, s-a dovedit a fi de folos pentru confecționarea mingilor: „Părul scărmănat se pătureşte cu palmele, până când va avea mărimea capului; apoi se pătureşte mai departe până când ajunge tare ca „hieru” […] cea mai bună minge e aceea care are 7-8 cm diametru”.
- Din lemn ciopleau fluiere, moriști de vânt, praștii, arc și săgeți, scrânciob de lemn, iar din frunzele de salcâm, plop sau păr cântau.
- Din cozile dovlecilor făceau „trișca”, un fel de fluier, iar pietrele erau folosite pentru a fi aruncate în apă sau la diferite întreceri cum era cea din jocul „popicul”: se pune o piatră într-un cerc, iar copiii se străduiesc să arunce cât mai aproape de ea sau să lovească piatra celorlalți jucători pentru a o scoate din cerc, eliminându-l astfel din joc.
